Vei ramane

   ~Inca o data sunt aici, gandindu-ma la tine, si ma intreb daca vreodata ai facut acelasi lucru. Simt o greutate enorma in tot corpul atunci cand cineva iti rosteste numele. Iar cea mai trista parte e ca am fost nevoita sa ma multumesc cu atat. Iti pasa, dar lunile au trecut si nu pare ca ai incercat sa ramai in viata mea. E o lupta pe care ti-am spus-o, una pe care o am aproape in fiecare noapte, in timp ce tu distrezi pe cei din jurul tau, imbratisezi pe cei dragi.
   ~Daca e o cale sa te alung din mintea si inima mea, nu as ezita sa o incerc. Dar apoi vad ca nimeni nu te poate inlocui. Poate sunt doar patetica. Ma agat de ceea ce era. Unele fantezii pot deveni realitate, dar legatura asta pe care am avut-o ma apasa. Energia ma paraseste si pasiunea incepe sa devina rece.

   ~Nu sunt sigura cum sa ma descurc cu aceste emotii si ganduri. Imi lipsesti, dar sunt furioasa pe tine. Dar sunt mai furioasa pe mine, caci mi-ai demonstrat ca indiferent cand apari in viata mea, eu sunt mereu acolo sa te primesc cu bratele deschise. Vreau sa vorbesc cu tine. Dar simt ca nu am nici un loc in peisajul tau.
   ~Urasc faptul ca te-am lasat sa-mi cunosti sufletul, dar iubesc apropierea pe care am simtit-o fata de tine. Da, e trist. Sa vad cum persoana pe care o iubesc devine din ce in ce mai blurata, distanta, cum aluneca incet din absolut orice detaliu din viata mea. Sa ma invart in acest cerc vicios in care spun ca nu am nevoie de tine, insa am. Ma raneste si ma slabeste pentru ca nu pot sa controlez, decat sa sper ca intr-o zi vei avea nevoie de mine.
   ~Tot ce pot face acum e sa ma gandesc la amintiri si sa vad cum totul devine din ce in ce mai blazat. E trecut de miezul noptii, insa esti singurul gand care nu ma lasa sa dorm. Voi trai fiecare zi fie cu un zambet, fie cu ochii in lacrimi. Poate intr-o zi ma vei cauta din nou. Vei alerga in bratele mele si imi vei spune ca ti-am lipsit. E o simpla dorinta dar pe care nu o pot garanta...
   ~Sper ca iti pot arata ca pot sa fiu fericita si fara tine. Insa, daca te vei decide sa imi fii alaturi, nu te voi alunga. Numeste-l un test de prietenie, dragoste sau companie. Numeste asta un obstacol care ne va demonstra daca ne este sau nu dat sa fim impreuna. Stiu ca nu vei citi asta niciodata. Pe moment, nu te uita la mine. Caci in ochii mei vei vedea lacrimi in timp ce disperata voi incerca sa-mi pastrez un zambet pe fata.
   ~Voi fi aici asteptand in tacere. Voi fi aici asteptand sa vad care e destinul. Am simtit gustul a ceva ce nu vreau sa pierd.
   ~Imi e dor de tine. Dar usa mea va fi inchisa. Deci bate, sau indeparteaza-te pentru totdeauna. Doar atunci voi stii cu adevarat ce ai ales.

Multumesc pentru amintiri

    ~Fake it until you fake it some more. Am dat si am tot dat. Si am incercat, chiar am incercat. Dar intr-un final, mi-ai spus adio in timp ce eu ma spulberam si plangeam. Poate pur si simplu nu am avut un loc in viata ta. Vreau sa spun, inteleg. Sunt intruchiparea unei fatalitati, iar in ziua in care m-ai alungat si m-ai impins departe mi s-a amintit ca sunt doar temporara, si nu o persoana care e menita sa stea.
    ~In momente ca acestea imi amintesc de ce ravnesc sa fiu singura. Pentru ca, daca sunt singura, nimeni nu ma poate rani. Nimeni nu ma poate folosi. Nimeni nu imi poate castiga increderea ca apoi sa plece.
    ~Am auzit ca lucrurile iti merg minunat. Ca te simti multumit. Sunt fericita sa aud asta. Chiar daca ce am avut acum se simte fals. Se pare ca ti-e mai bine fara mine si preferi sa fii cu altcineva. Inteleg. Sunt naiva din cazul asta pentru credinta pe care am avut-o ca as fi putut insemna ceva pentru tine si ca as putea sa fiu libera de gandurile care imi spun ca eventual toti isi fac bagajele si pleaca, si din nou vei fi singur.
    ~Aici incep sa se joace problemele de incredere.
 Deci cred ca voi spune multumesc pentru amintiri. Si pentru tot timpul pe care ti l-ai pierdut cu mine. Nu sunt suparata. Mai mult trista cu mine insami caci am devenit un spin in ochi pentru peisajul tau. M-ai sters de tot din mintea ta, iar eu voi face la fel.
    ~Nu iti voi spune numele. Da, inca mai simt ca doare uneori pentru ca nu am fost nimic special decat o piesa usor de inlocuit in jocul tau.

Tot ce nu ti-am zis

        Atunci cand te-am cunoscut, fugeam de oameni. Si ei de mine. Tu ai fost puntea dintre ciudata si restul lumii. Am devenit deschisa, increzatoare. Nu ma mai recunosteam. Din dragoste. Doar din dragoste. Ce mi-ai facut? Eram la un pas sa reinalt garduri cu ghimpi de sarma pana la cer si dupa sa nu ma mai vad, sa nu mai aud. Aveam nevoie de explicatii atunci, nu acum. Sa pot sa ma inalt, sa pot reinvata zambetul, sa ma reinventez, sa am incredere in mine. Daca mi-ai fi spus de dezechilibru, stii bine ca as fi ramas pana in ultima clipa alaturi, nu din datorie, nu din mila, doar din dragoste. Ai fost egoist! M-ai lipsit de acel timp pe care l-am fi putut avea impreuna! M-ai facut sa dau inapoi, sa imi pierd increderea. E greu sa traiesti ancorat in trecut, sa il porti dupa tine ca pe o piatra de moara. Tu nu ai de unde sa stii cat am plans, nu ai de unde sa stii framantarile mele. Mi-a fost greu sa reinvat zambetul. Ma doare faptul ca ma folosesc tocmai de persoana care tine la mine neconditionat. E nedrept. E ca si cum, daca nu m-as fi prabusit, nimeni nu m-ar fi observat. 
          Egoism. Ai dat dovada de egoism atunci cand ai hotarat ca e vremea sa ies din viata ta. Sunt decizii care se iau in doi, nu de unul singur. Iubirea pentru tine nu am avut timp sa o consum, sa o traiesc, nu m-ai lasat, nu mi-ai dat acest drept.
           Inca ma doare, pentru ca timpul vindeca ranile, dar si cicatricile dor uneori. Cu cat voi incerca sa te uit, cu atat mi te voi aduce mai aproape. Pentru ca nu te-am trait, nu ti-am fost, pentru ca nu m-ai lasat, pentru putinul din noi.
          Te traiesc disperata, te consum ca pe aer. Si tu nu stii, nu ai de unde.

Anticarul

      ~In viata, sunt sigura ca fiecare vom gasi un loc in care sa ne simtim ca acasa iar atunci cand suntem acolo totul sa para atat de simplu. Ma tem ca vorbele nu vor fi niciodata de ajuns sa exprime ce a insemnat acest loc pentru mine, insa de asta si stau incercand sa imi gasesc cuvintele. 
   ~Viata. Acel loc a fost viata pentru mine. Intrand, toate apasarile de zi cu zi care ma macinau, se evaporau. Doar vazand din departare, mergand pe Strada Lapusneanu, usa deschisa si umbrela ridicata, simteam ca inima imi salta de bucurie, ca totul va fi bine, ca locul acela e special pus acolo ca sa faca vietile oamenilor mai usoare, sau cel putin pe a mea. Si, doamne, chiar asa era. Locul radia de viata, de pace, de cultura. Tot ce faceam toata ziua era sa stau intr-un fotoliu moale si sa privesc lumea din jur : poeti, epigramisti, muzicieni, actori, toti discutand cele mai interesante subiecte ale vietii. Iar in mijlocul lor, intotdeauna, maestrul "Nea Mitica". Proprietarul acelui minunat loc. In permanenta imbracat in rosu, mergand schiopatat, cu privirea dura dar plina de iubire in acelasi timp, gata sa iti ofere tot ce e mai bun odata ce ii dovedesti ca meriti.
     ~Da, fara indoiala. Un om al culturii Iesene, o figura exemplara a strazii Lapusneanu, un bunic pentru noi toti, care a fost respectat pana in ultima clipa a vietii sale.. Da, nimeni nu a reusit sa ii multumeasca 
in vreun fel pentru tot ce a facut cat timp a binecuvantat pamantul cu prezenta sa. Niciodata nu va stii cat de mult a insemnat pentru mine. Imi doresc sa-l pot vedea macar o singura data, sa apara si sa ma priveasca pe sub sprancene, sa ma faca sa ma simt stanjenita de prezenta mea mizera si necunoscatoare pe langa toata intelepciunea care stralucea in jurul sau. Sa il ajut la curatenie, sa imi arate ce a gatit si sa ma imbie sa gust, sa mananc. Sa ma critice pentru ca nu studiez destul de mult la flaut sau ca stau prea mult pe telefon. Simteam o suparare enorma in acele clipe, nu intelegeam de ce ma judeca, insa acum stiu. Acel om a avut cele mai pure intentii. A vrut sa ma vada sus, a fost singurul om care ar fi fost in stare sa ma ridice pe culmile succesului pentru propria satisfactie, fara nici un fel de serviciu in schimb. 
     ~Era atat de generos, de dur fata de nedreptate. Iasul a devenit, odata cu plecarea sa, cu mult mai sarac in cultura, personalitate si valoare.
     ~Iar eu? Am devenit incompleta. Insa tot ce stiu este ca trebuie sa il fac mandru. Iar pe moment e de ajuns.
        

Pentru un nou inceput

 ~Mereu mi-am dorit sa ma fac auzita. De cand eram mica visam ca intr-o buna zi sa fiu pe o scena, prezentand noul meu roman, lumea aplaudand, furand lumina reflectoarelor si prima pagina a ziarelor de zi cu zi. Insa visul se termina in momentul in care ma aflam in fata unei pagini albe cu pixul in mana si nu aveam cea mai vaga idee cum sa incep. Aveam atatea idei dansand prin cap, incat de fiecare data se incalceau, ma blocam si ma dadeam batuta. Ajunsesem sa imi dau seama ca in tot acest timp am fost indragostita de ideea unei carti scrise, publicate si deja celebre, decat de proces, de munca si de efort in sine. Situatia de atunci nu e cu mult mai diferita decat cea de acum. Insa acum stau in fata unui calculator facand un pas maret : sunt gata sa imi infrunt temerile si sa le expun. M-am pregatit pentru toate : lauda, indiferenta, barfa, critica. 


~Mereu am asteptat momentul potrivit si nu stiam de ce mereu procrastinam. Insa niciodata nu va fi momentul potrivit in viata. Viata e acum. Du-te si spune-i persoanei pe care o placi de atat timp ceea ce simti cu adevarat, plimba-te singur, iarta persoanele ce ti-au gresit, canta, compune, danseaza...fa-ti un blog. Face your fears! 


~Nu stiu daca asta va merge. Nu stiu prea multe. Sunt o simpla adolescenta careia i-a fost mult prea frica sa iasa la lumina, sa se cunoasca pe ea insasi, sa accepte critica celor din jur. Acest blog este primul pas spre formarea unei vieti noi, este acceptarea celei vechi, este...un nou inceput.